Leo Messi a rămas în suflet pentru totdeauna cu Barcelona, clubul la care a jucat atâția ani și alături de care a cucerit zeci de trofee.
Starul argentinian, jucător acum la Inter Miami, a declarat recent că nu a plecat așa cum și-ar fi dorit de pe Nou Camp, deoarece și-a imaginat întotdeauna că va evolua toată viața la gruparea catalană.
Leo Messi nu are cum să uite de Barcelona, nici după atâția ani de când a plecat de la clubul unde a cunoscut cele mai mari satisfacții profesionale.
Starul sud-american a declarat recent într-un interviu pentru publicația iberică Sport că a plecat cu un sentiment ciudat de pe Nou Camp, deoarece a părăsit clubul nu așa cum și-ar fi dorit, și asta pentru că și-a imaginat mereu că va evolua toată cariera la gruparea catalană.
„Este incredibil. Tot ce aud de la Barcelona, de la oameni, despre o perioadă precum cea pe care am împărtășit-o, mă umple întotdeauna de puțină nostalgie. Și de multă emoție. Am rămas cu un sentiment ciudat după plecare, din cauza modului în care s-a întâmplat totul, pentru că am ajuns să joc ultimii ani fără fani, din cauza pandemiei. După ce mi-am petrecut toată viața acolo, nu am plecat așa cum mi-am imaginat, așa cum am visat.
Mi-am imaginat, cum am spus, să joc toată cariera mea în Europa, la Barcelona, și apoi, da, să vin aici așa cum am făcut-o, pentru că acesta era planul meu, ceea ce îmi doream. Și, ei bine, a fost puțin ciudat din cauza situației, din cauza a tot. Dar, ei bine, cred că afecțiunea fanilor va fi mereu acolo. Au fost 16 ani, cred, cu prima echipă și 20 sau 21 de când am ajuns la Barcelona când aveam 12 sau 13 ani. Deci e mult timp, multe experiențe de viață și, evident, sufletul meu va fi mereu acolo”, a spus Leo Messi pentru sursa citată.

SURSĂ: Instagram Leo Messi
Duminica care abia a trecut, Leo Messi a decis să dea o fugă până la Barcelona pentru a intra pe arena modernizată a echipei sale de suflet. În timp ce Laporta și conducerea clubului sa se aflau la Vigo, pentru meciul cu Celta, Leo Messi s-a „strecurat” pe Camp Nou pentru a face mai fotografii care au devenit virale și au mers direct la inimile fanilor Barcelonei.
„Îmi doresc foarte mult să merg acolo, că ne este foarte dor de Barcelona, că eu și soția mea vorbim constant despre Barcelona, de ideea de a locui din nou acolo”, spunea Leo Messi înainte de vizita inopinată pe Nou Camp.